De cateva luni UNPR racoleaza si inroleaza pe banda rulanta primari, viceprimari, lideri locali din tabara opozitiei. Scopul e minim 5% la alegeri si o halca maricica din scorul USL “mutata” cu forta in tabara PDL-UNPR. Asta e destul de vizibil.
Ce nu ati observat poate este cum se termina toate comunicatele UNPR ce anunta aceste translatii politice fie la Salaj, Olt, Salaj sau altundeva. Exemple:
18 august, Bacau – “Cei cinci primari băcăuani au spus că au decis să se alăture echipei conduse de oameni competenţi şi responsabili ca liderii UNPR Gabriel Oprea, Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu, pentru că este o echipă dedicată românilor şi interesului naţional“.
17 august, Salaj&Gorj – “De asemenea, cei patru primari îi apreciază în mod deosebit pe liderii partidului, si în special pe Gabriel Oprea, Marian Sârbu si Cristian Diaconescu, considerând că acestia fac politică pentru oameni si pentru interesul national“.
8 august, Hunedoara – “Foştii liberali şi-au exprimat, de asemenea, aprecierea pentru liderii partidului Gabriel Oprea, Marian Sârbu, Cristian Diaconescu, Neculai Onțanu, Ion Toma, Mircia Muntean, Mihail Rudeanu, Aurel Serafinceanu”.
E limpede? Primari de pretutindeni isi exprima spontant “aprecierea” pentru liderii UNPR.