Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea, se declară convins, într-o postare pe blogul personal, că Uniunea Social Liberală nu se rupe şi subliniază că procurorul general al României şi procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie vor fi numiţi în urma unei proceduri transparente, validate de către Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii şi Comisia Europeană.
Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, marţi, că se va consulta cu premierul Victor Ponta, dar nu va negocia sub nicio formă cu preşedintele Traian Băsescu în legătură cu numele pe care liberalii îl vor propune pentru mandatul de ministru al Justiției. El a ținut să sublinieze că responsabilitatea nominalizării revine în totalitate PNL.
Premierul Victor Ponta a trimis miercuri dimineata propunerile pentru procurorii-sef la Consiliul Superior al Magistraturii, anunta televiziunile de stiri. Acestea sunt: Tiberiu Nitu pe functia de procuror general, Bogdan Licu in pozitia de prim-adjunct si Codrut Olaru pe functia de adjunct al procurorului general, la DIICOT Alina Bica iar la DNA Laura Codruta Kovesi.
Ministerul Justiţiei este responsabilitatea politică a Partidului Naţional Liberal, a declarat marţi preşedintele PNL, Crin Antonescu, punctând că liberalii vor decide miercuri în Biroul Politic Naţional propunerea pentru conducerea acestui minister.
Premierul Victor Ponta, preşedinte al PSD, a declarat luni că nu a discutat niciodată cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, să candideze la alegerile prezidenţiale de anul viitor din partea social-democraţilor.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat luni că discuţiile cu premierul Victor Ponta vizează revizuirea Constituţiei şi nu numirea procurorilor-şefi, susţinând că nu există riscul unei ruperi a USL, iar acest lucru reprezintă o ”himeră”.
Analistul politic Emil Hurezeanu a vorbit la Digi24 despre un posibil aranjament în care portofoliul Justiţiei să revină Partidului Social Democrat, iar Partidul Naţional Liberal să primească, în contrapartidă, mandatul Ministerului Apărării. Corneliu Dobriţoiuar fi viitorul ministru al Apărării, funcţie pe care a mai deţinut-o în trecut. În acest timp, George Maior ar urma să fie numit ambasadorul României la Washington, având experienţa de şef al Serviciului Român de Informaţii.
Primul-ministru Victor Ponta va participa marţi, de la ora 11,00, la şedinţa Secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.