Articolul a fost publicat in ziarul online La Raport, in data de 12 martie 2015.
Tema care domină autoritar spațiul public românesc în ultimele luni este schimbarea sistemului politic și a cadrelor politice. Din variate motive schimbarea nu se va petrece așa cum se așteaptă mulți, ci va fi, ca de multe ori, o adaptare a celor care deja se află în poziții publice. Evenimentele care au urcat nivelul de așteptare al “schimbării” au fost acțiunile în serie ale procuraturii și alegerile prezidențiale. Ambele au creat sentimentul că se pot întâmpla lucruri neobișnuite în România, iar asta va exercita cumva o presiune asupra politicienilor/decidenților să pornească în alta direcție.
Prima constatare este că toate cele despre care vorbim s-au petrecut relativ rapid fără a se derula recent mutații semnificative în sistemul politic. Practic, vorbim de același personal politic subțiat cu forța în unele zone mai importante de decizie, dar rămas neschimbat în largile sale zone, de la administrație locală până la ministere. În afară de schimbarea, impusă și de termene constituționale, a președintelui republicii, nu am avut alegeri locale sau parlamentare măcar, de la care să ne putem aștepta la o rotație de garnituri. Nici măcar promisa de opoziție răsturnare a Guvernului nu are vreun orizont realist de a se petrece.
Totodată, cu excepția fermității procurorilor, în sistemul legsilativ sau instituțional orice indicatori am privi nu se poate percepe vreo transformare sau mutație care să anunțe că a avut loc o reorientare deosebită. Din contră, urmărind dezbaterea așa-numitei “reforme electorale” care a fost cumva incitată de atmosfera exuberantă din noiembrie 2014, constatăm că în termeni instituționali se desfășoară în fapt o simplă restaurație. Se revine în puncte esențiale la coordonatale sistemului electoral de dinainte de 2004, vot pe listă la Parlament și vot indirect la președinții de Consililii județene. Minima liberalizare a relațiilor din piața politică care se produsese prin votul uninominal este puternic estompată. Unele speranțe, dar firave, se leagă de trecerea la finanțarea campaniilor de la buget, de înființarea mai facilă a partidelor sau de introducerea unor modalități mai accesibile de vot pentru diaspora. Însă lucrurile se opresc cam pe aici.
Am putea alternativ să ne întoarcem privirea spre lideri care să tracteze o filosofie a schimbării vieții publice românești. Klaus Iohannis, care a îmbrăcat haina omului nou, venind din afara Bucureștilor îmbâcsiți de politică, este momentan izolat atât instituțional cât și într-un discurs auto-asumat discret. El are creditul populației, în cifre uriașe, însă nu are încă mașinăria politică și instituțională pusă la punct pentru a proiecta o direcție a schimbării. De partea cealaltă, învinsul în alegeri, Victor Ponta, premierul, cel împotriva căruia s-a mobilizat o majoritate dornică de schimbare în 2014, a devenit în mod bizar exact cel mai vocal interpret al unui discurs al nevoii de schimbare a comportamentului public. În același timp el reprezintă și cea mai falsă și stridentă încercare de adaptare/canibalizare a acestei teme a schimbării. Câteva din voturile și inițiativele partidului său PSD sunt suficiente pentru a lămuri cât de autentice sunt încercările domnului Ponta. În rest, o consultare rapidă a listei de personalități politice aflate în topuri de încredere în sondaje ne arată, însumând, sute de ani de vechime ai unor nume osificate în imaginarul colectiv. Nimic cât de cât proaspăt.
În privința liderilor de partide relevante, nici acestea prea multe după criterii simple de știință politică, nu regăsim exemple care să ne arate că s-a produs sau este în curs de realizare o transformare fundamentală. Gestul vechiului PNL de a promova un președinte tânăr și femeie a fost unul complet neașteptat și pare deocamdată, într-o fotografie de ansamblu, un gest izolat, forțat puțin de aceeași stare de hipnoză post-electorală. Constatarea este valabilă dacă facem un zoom-out pe toate conducerile partidelor importante, unde singurele schimbări de forță majoră au avut loc acolo unde a intervenit DNA și a fost nevoie să fie promovat cineva. Adiacent se poate urmări de exemplu lista de miniștri promovați la ultima remaniere guvernamentală și nu veți găsi exemple solide care să indice altceva, vreo nouă orientare.
În ultimul rând, poate v-ați gândi că, prin magie, cadrele sistemului politic românesc, forțate de un anumit val de opinie și de o așteptare impresionantă a publicului își vor schimba, nu-i așa, atitudinea politică sau comportamentul public. Aceasta ar presupune, în termeni generici, ca în topul preocupărilor politice să urce, așa cum cerea și președintele Iohannis la primul său discurs din Parlament, problemele oamenilor în detrimentul problemelor partidului și intereselor politicianiste. E îmbucurător ca particiant indirect la viața politică să auzi politicieni care, în privat, își spun că s-a ajuns la o limită, că e nevoie de a schimba ceva pentru că nu se mai poate. Însă nu e suficient și în cele mai multe cazuri este și imposibil să se petreacă ceva. O asemenea schimbare nu este doar una de agendă, de subiecte de conversație, ci una de stil de viață, așa cum am numi-o în studii sociale și de marketing. Ce vrem de fapt de la acești oameni este să își determine o schimbare a felului în care concep viața, societatea, valorile. Asemenea mutații se petrec în cazul unui individ obișnuit, dacă am vorbi de valori de viață, literalmente în cicluri îndelungate, în numeroși ani și de regulă nu prin voință proprie.
Cel mai probabil rezultat al acestei forfote, pentru că este înainte de toate doar un zgomot puternic produs după ce un elefant a intrat în magazinul de porțelan numit România în noiembrie 2014, va fi la început o adaptare chinuită a ocupanților de funcții politice și a participanților la viața politică. Vom vedea de aici înainte foarte mulți interpreți falși ai dorinței de schimbare, vom auzi asurzitor și plictisitor cât de mult înțeleg diverși politicieni ceea ce au “cerut” oamenii la alegeri și mai ales vom simți, în cel mai bun caz, o lentă mișcare înainte care va fi însă neconvingătoare și va sugruma entuziasmul general. Aș spune chiar că unii cinici, și sunt destui, vor paria politicianist pe compromitarea speranței.
Imaginea pentru ilustrare a fost preluata de aici.
