La aproape un an de la succesul in alegerile prezidentiale, sunt destul de putini cei care isi asuma public si explicit o agenda concreta, cu teme si pozitii in intampinarea presedintelui Klaus Iohannis. Sustinerea sa a fost larga si in alegeri si dupa. Agenda sa este una foarte generoasa, cu o propunere larga de reforma a institutiilor si a vietii politice in general. Cu toate acestea, se observa fara mari calcule ca nu sunt multi cei care sa se inghesuie pe acest drum. Unde sunt, deci, “iohanniștii”?
Sa ne uitam pe rand:
In PNL? In afara de liderii centrali ai partidului si de declaratii generale de sustinere, facute mai mult cu gandul la voturile care vin “gratis” la anul in locale si parlamentare, nu exista un entuziasm sau pro-activitate fata de agenda prezidentiala. Cel mult, acceptarea fara comentarii a unor teme/legi/proiecte venite dinspre Cotroceni. O nota aparte trebuie facuta despre disonanta crescanda dintre “idealismul” agendei prezidentiale si pragmatismul masinariei de partid care are nevoie de voturi (sau chiar de guvernare) cu orice pret, azi si acum.
In alte partide? Restul spectrului politic cat de cat relevant azi este compus din PSD, aliatii sai minusculi si 2-3 partide care vor sa dea lovitura pentru a deveni brokeri de putere la anul. Atat PSD si partidele coalitiei (UNPR, ALDE), cat si PMP sau M10 sunt deschis ostile sau in cel mai bun caz transmit o raceala polara in directia lui Iohannis. Mesajele de “dialog” exersate mai intai de V. Ponta dupa pierderea alegerilor, iar acum de L. Dragnea, fac parte doar dintr-o regie banala de captatio, de parazitare a popularitatii prezidentiale. Fara a avea vreo consistenta sau fara a se traduce intr-un parteneriat real. Cat il priveste pe fostul presedinte Basescu, acesta isi construieste intreaga revenire in viata politica pe o antiteza cu “irelevanta” mandatului lui K. Iohannis. Probabil poate fi notata ca exceptie “colaborarea” UNPR pe unele teme de securitate nationala, dar aceasta pare construita, din pacate, in alt registru, inaccesibil publicului.
In presa? Nu imi amintesc, in afara de Rares Bogdan probabil, de vreo voce, editorialist sau analist, care sa “strige” in sustinerea lui Klaus Iohannis sau a proiectelor sale. Nu imi amintesc, de asemenea, de vreun proiect al presedintelui caruia presa sa ii fi devenit aliat spontan. La fel ca in cazul partidelor, “presa” pare in general ca nu se “opune” presedinteului Iohannis, tocmai pentru ca nu doreste sa se puna impotriva unei popularitati de peste 50-60%. Dar cam atat.
In societatea civila? La fel ca in cazul presei, sunt razlete acele voci sau organizatii intregi care sa militeze alaturi de presedinte pe anumite teme. Intersectiile sunt mai degraba pragmatice, intre agendele unor ONGuri sau coalitii, asa cum a fost cazul Politica fara Bariere in materia reformei electorale sau asa cum este cazul in unele subiecte legate de justitie.
Atitudinea rezervata sau distanta din piata politica fata de mandatul lui Klaus Iohannis poate pune probleme acestuia in viitor. In masura in care mai ales politicienii s-au perfectionat in dublul limbaj (spunem ca el, dar facem ca noi), presedintele se poate astepta la dificultati crescande in promovarea unei agende concrete. Gesturile de sustinere fata de propunerile sale par de cele mai multe ori goale si nemotivate.
Cu toate ca presedintele si echipa sa au ales o atitudine rezervata si asumat “institutionala” in tratarea majoritatii temelor, scotand presiunea mediatica din centrul preocuparilor, valul de raceala care se simte dinspre potentialii parteneri de dialog poate deveni o piedica semnificativa. Ca intr-un pluton de atletism, toti ceilalti par sa alerge in trena presedintelui, zambdindu-i politicos, asteptand ca acesta sa inceapa sa gâfâie și să piarda teren.
In lipsa “iohanniștilor”, agenda prezidentiala risca doua consecinte negative: a) sa se impotmoleasca in lipsa unei sustineri consistente a unor voci tertiare sau b) ca eventualele succese ale presedintelui, pe diverse teme, sa ramana anonime si fara o recunoastere publica; acestea ar putea ajunge mai degraba ingropate de cei care ii invidiaza pozitia in sondaje sau ar ramane neintelese de cei carora ar putea sa le foloseasca (exemplu: PNL).
Astazi, mandatul lui Klaus Iohannis pare a fi judecat de catre jucatorii de pe piata politica drept un “accident” de etapa, o rabufnire electorala pe care o asteapta sa treaca, sa se consume, sa se stinga undeva departe de ei. In sinea lor, participantii la viata politica dau semne ca 1) fie sunt sceptici , 2) fie mizeaza pe o restauratie linistita, 3) fie spera la izolarea presedintelui Iohannis.
Imaginea pentru ilustrare a fost preluata de aici.
Articol de: Cristian Andrei, consultant politic.
