In PDL se vorbeste despre un candidat pentru prezidentiale, ca o solutie la infrangerea recenta. E o reactie naturala a unui partid care a trait din esenta unui lider, Traian Basescu, iar acum are impresia ca si l-a pierdut. Insa PDL nu a rezolvat o problema mai importanta: nu si-a definit infrangerea, de ce a pierdut (nu ma refer la voci izolate). Se discuta abrupt si de scenariul unei noi forte care sa rasara din PDL, dar in afara lui, pe umerii unui astfel de lider “miraculos”. Il vedem chiar pe Emil Boc sperand la o revenire in top.
Liderii PDL pleaca de la premisa ca in mod natural ei sunt cei care vor urma la putere dupa maxim 4 ani. Ca ei sunt “opozitia” si “alternativa”. Si ca trebuie sa rezolve doar o problema formala de alegere a liderului. Insa in absenta unei explicatii asumate despre infrangere, ideea alegerii unui candidat pentru prezidentiale e doar o loterie sustinuta eventual de cateva cifre de notorietate si de incredere din sondaje.
Explicatia infrangerii nu exista. Ea este inlocuita de “analize interne” facute cu “destinatie”. Un fel de sezon de vanatoare pentru cei incomozi sau, daca preferam o variana echilibrata, de lupta pentru “teritoriu”.
Explicatia infrangerii nu exista si pentru ca discursul PDL e plin in continuare de “am avut dreptate”, “o sa vedeti voi”, “o sa ne regretati”, desi doar aprox. 16% le-au spus in alegeri ca au avut, cumva, dreptate.
Nu exista o explicatie si pentru ca liderii PDL nu par sa inteleaga traseul de ascensiune al lui Traian Basescu. Ei parca nu vor sa isi aduca aminte sau aiba chef sa inteleaga ca atunci nu a fost vorba doar de o alegere “inspirata” a partidului pentru un lider “providential”. Ci de un traseu sinuos si greoi de vreo 4 ani, care a cuprins si mult noroc. Un partid mic, reorganizat, compromisuri facute cu anumiti lideri mai vechi din PD, o politica de alianta cu dintii stransi in ciuda unor incompatibilitati majore dar in fata mareului “dusman” PSD, lideri care fugeau din partid, o conducere agresiva la Primaria Bucuresti, o rocada mult studiata cu Stolojan si probabil multa munca.
Nu exista o explicatie si pentru ca aceiasi lideri uita de teoria pe care tot unul dintre ei a lansat-o: Partidul “Alba ca Zapada”. Posibilitatea “acuta” a unei noi forte politice care sa ocupe rolul de “alternativa”. Sau ceva mai practic si palpabil de tipul PPDD/PRM. Credinta lor este probabil exclusiv in cei peste 800 de primari care il vor urma “orbeste” pe cel care va castiga razboiul intern din PDL.
Vorbim de niste insi ce in proportie de 90% au fost numiti sau alesi de cineva (de regula Basescu insusi). N-au nici o legatura cu castigarea unei demnitati prin vot, n-au cum sa gaseasca explicatii si solutii.