Agerpres/ Victor Ponta: Vor fi organizate alegeri în colegiul din sectorul 4

Premierul Victor Ponta a declarat că vor fi organizate alegeri pentru colegiul din Sectorul 4 rămas vacant după demisia lui Dan Voiculescu şi a precizat că nu îşi mai menţine ideea potrivit căreia nu ar mai trebui să fie organizate alegeri pe măsură ce anumite locuri din Parlament devin vacante.

Citeste mai mult pe Agerpres.

Mediafax/ Băsescu: PDL are prezidenţiabil acum în interior. E bărbat, dar nu dau nume

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că PDL are un prezidenţiabil acum în interiorul său, care este bărbat, precizând însă că actuala conducere a formaţiunii are o problemă “de a vedea ziua de mâine”, adică legată de vârstă. “PDL are prezidenţiabil în momentul de faţă. Oameni care să se bată de la egal, la egal. Cu notorietate, cu tot ce trebuie”, a spus Băsescu.

Citeste mai mult pe Mediafax.

Pesurse/ MAE, surprins și îngrijorat de declarațiile consilierilor prezidențiali legate de proiectul euro-atlantic al României

MAE ia notă cu surprindere şi îngrijorare de declaraţiile de miercuri ale consilierilor prezidenţiali Sebastian Lăzăroiu şi Cristian Diaconescu la postul B1 TV conform cărora „proiectul euro-atlantic al României este în pericol”, constatare care ar fi rezultatul „unei analize instituționale”.

Citeste mai mult pesurse.ro

Evenimentul zilei/ Băsescu: “Aşa cum merge PDL acum mă tem că se îndreaptă spre zona marginală a politicii”

Preşedintele Traian Băsescu a lansat un atac voalat la adresa liderilor PDL, spunând despre aceştia că “nu depăşesc media sau mediocritatea politicului românesc”. Traian Băsescu s-a oprit la Cluj venind de la Mănăstirea Rohia, unde şi-a luat rămas bun de la cel care a fost duhovnicul său, părintele Serafim Man.

Citiţi mai mult pe EVZ.ro

RTV.NET/ Băsescu: PDL nu mai are un lider care să tracteze partidul şi nici un candidat la prezidenţiale

Traian Băsescu a declarat, joi, la Cluj, că este nevoie de un PDL “revitalizat” pentru că, aşa cum este acum, se îndreaptă spre “zona marginală a politicului”, neavând un lider care să tracteze partidul.

Citeste mai mult pe RTV.NET.

Evenimentul zilei/ Alegeri în colegiul lui Voiculescu. La presiunile lui Antonescu, Ponta a cedat

Victor Ponta s-a răzgândit şi a anunţat că va organiza alegeri parţiale în colegiul lăsat liber de Dan Voiculescu. Premierul a spus că preşedintele PNL, Crin Antonescu i-a explicat că PDL ar putea să spună că USL nu vrea să organizeze alegeri. Ponta i-a avertizat însă pe democrat-liberali că este posibil să obţină 2- 3% la alegerile din sectorul 4.

Citiţi mai mult EVZ.ro

Eurosfat – Consultari cetatenesti despre starea Uniunii

Eurosfat este întâlnirea anuală a tuturor celor interesaţi să dezbată actualitatea europeană dintr-o perspectivă românească. Prima ediţie va avea loc în 15 martie 2013 la Palatul Parlamentului din Bucureşti.

Citeste mai mult pe eurosfat.ro

Agerpres/ Cristian Rădulescu: PDL a depus la CCR contestaţia privind Statutul parlamentarilor

Partidul Democrat Liberal a depus joi la Curtea Constituţională sesizarea de neconstituţionalitate asupra modificărilor aduse la Statutul deputaţilor şi senatorilor, aceasta fiind semnată de 24 de parlamentari democrat-liberali şi de liderul grupului PP-DD de la Senat, a declarat liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu.

Citeste mai mult pe Agerpres.

Agerpres/ Viorel Hrebenciuc renunţă la şefia organizaţiei PSD Bacău

Actualul preşedinte al organizaţiei PSD Bacău, Viorel Hrebenciuc, anunţă că nu va mai candida pentru şefia filialei băcăuane la alegerile programate la începutul lunii aprilie.

Citeste mai mult pe Agerpres.

Gandul/ Dan Voiculescu rămâne colaborator al Securităţii. Instanţa a respins cererea de revizuire

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de revizuire formulată de Dan Voiculescu faţă de decizia Curţii Supreme prin care a fost declarat colaborator al Securităţii, cu numele conspirativ “Felix”.

Citeste mai mult pe Gandul.info