Machiavelli/ Eurodeputata Renate Weber îi cere comisarului Viviane Reding să-şi precizeze poziţia oficială faţă de situaţia de la CSM

    Eurodeputata PNL Renate Weber i-a trimis o scrisoare comisarului european pentru justiţie, Viviane Reding, prin care îi solicită să-şi precizeze poziţia oficială privind recentele evenimente de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în contextul în care ultimul raport din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) nu face nicio referire la acestea.

    Citeste mai mult pe Machiavelli.

    Machiavelli/ Titus Corlăţean: “Ne batem pentru un obiectiv important al României, dar cu demnitate, nu aşteptând cu mâna întinsă”

    Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat, duminică seara, că echipa preşedintelui Traian Băsescu ar trebui să fie ultima care să se exprime pe Schengen, “având în vedere eşecul lamentabil pe care l-a suferit şi în 2010 şi în 2011, când condiţiile erau fundamental diferite” şi existau toate argumentele, inclusiv cele de familie politică.

    Citeste mai mult pe Machiavelli.

    Hotnews/ Marea Britanie: Partidul Conservator umilit într-un scrutin partial

    Partidul Conservator a suferit un esec usturator intr-un scrutin partial pentru parlamentul britanic, considerat un test politic crucial pentru partidul condus de premierul David Cameron.In circumscriptia Eastleigh, din sudul Angliei, candidata Partidului Conservator s-a situat pe locul al treilea, dupa cea a Partidului Independentei Regatului Unit (UKIP), mandatul de deputat fiind castigat de candidatul Partidului Liberal Democrat, partenerul de coalitie al Conservatorilor. Rezultatul UKIP – 27% – partid care militeaza pentru retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeana, constituie cel  mai bun scor procentual obtinut vreodata intr-un scrutin pentru Camera Comunelor.

    Citeste mai mult pe Hotnews.

    Mediafax/ Comuniştii moldoveni au depus o moţiune de cenzură asupra activităţii Guvernului

    Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a depus joi, la Parlament, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de către Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM).

    Citeste mai mult pe Mediafax.

    Hotnews/ Bulgaria organizeaza alegeri anticipate pe 12 mai

    Presedintele Bulgariei a anuntat joi ca vor fi organizate alegeri anticipate pe 12 mai, cautand astfel o cale de iesire din criza politica declansata de demisia premierului Boiko Borisov si care ar putea submina stabilitatea economica a tarii, relateaza Reuters.

    Citeste mai mult pe Hotnews.

    Hotnews/ MAE: Secretarul de stat american John Kerry a reconfirmat intr-o intalnire cu Titus Corlatean “sprijinul pentru consolidarea Parteneriatului Strategic” intre SUA si Romania

    Ministrul afacerilor externe, Titus Corlatean, a avut in 27 februarie 2013 o intrevedere la Roma cu noul secretar de stat al SUA, John Kerry, cu ocazia reuniunii ministeriale informale a sefilor diplomatiilor din statele membre NATO si UE, transmite MAE. “Secretarul american de stat a reconfirmat sprijinul pentru consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele doua state”, arata un comunicat al Ministerului de Externe.

    Citeste mai mult pe Hotnews.

    Mediafax/ România pierde din 2014 un loc de eurodeputat

    România se află printre 12 ţări UE care vor pierde din 2014 câte un loc de eurodeputat, ţara noastră urmând să deţină 32 faţă de 33 în prezent, potrivit unui proiect aflat în lucru la PE care acomodează numărul aleşilor europeni cu prevederile Tratatului de la Lisabona şi aderarea Croaţiei.

    Citeste mai mult pe Mediafax.

    Hotnews/ ULTIMA ORA Guvernul bulgar a demisionat

    Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a anuntat miercuri in parlament demisia guvernului sau, in urma protestelor la nivel national impotriva preturilor la electricitate. “Nu voi lua parte la un guvern sub conducerea caruia politia bate protestatari”, a declarat Borisov.

    Citeste mai mult pe Hotnews.

    Pesurse/ Alegeri prezidențiale în Cipru: Nicos Anastasiade a câștigat scrutinul din primul tur

    Candidatul de dreapta Nicos Anastasiades a câştigat din primul tur scrutinul prezidenţial din Republica Cipru, anunță sondajele exit-poll.
    Anastasiades este creditat cu 51,1% din voturi, cu mult în faţa principalului adversar, Stavros Malas (27,3%), susţinut de comuniştii din cadrul Akel, partidul preşedintelui actual, Demetris Christofias, scrie BBC News.

    Citeste mai mult Pesurse.ro

    Pesurse/ Proteste de amploare în Bulgaria din cauza facturilor mari la energie. Poliția a intervenit în forță

    Mii de bulgari au ieşit astăzi în stradă pentru a protesta faţă de costurile mari ale facturii la energie electrică. Acţiuni de protest au avut loc în peste 35 de oraşe din întreaga ţară. La Sofia au izbucnit ciocniri între poliţie şi protestatari.

    Citeste mai mult Pesurse.ro