Simulare națională – cum se alocă mandatele în noul Parlament

Am realizat cu resurse proprii pe date din 99,9% din secțiile de votare comunicate de BEC până marți, 13 decembrie, ora 00:00, o Simulare a alocării de mandate la nivel național și desfășurată pe județe. Este bazată pe metodologia de alocare prezentată în legea electorală. Fișierul este disponibil aici.

Este un proiect integral privat, fără legătură cu ce fac partidele sau BEC. Nu este rezultatul oficial al distribuirii, deci a se citi cu precauție, deși își propune o exactitate cât mai mare în raport cu rezultatul final.

 

Comunicat de presă

DESPRE DEMERS ȘI METODOLOGIE

Agenția de Rating Politic a realizat cu resursele proprii o simulare a alocării mandatelor de deputați și senatori ale noului Parlament utilizând algoritmul prezentat în Legea electorală. Agenția de Rating Politic are experiența unor analize reușite anterior, la alte alegeri, cu alte simulări electorale. Este un exercițiu realizat în totalitate privat și destinat publicului, specialiștilor și partidelor politice care doresc un termen de comparație.

Am dorit să facem acest exercițiu pentru a oferi, cu rapiditate, o variantă de desfășurare a mandatelor pe județe și pentru a explica, în premieră, unele efecte neașteptate ale aplicării acestui sistem electoral – nou, dar vechi în același timp.

Datele utilizate au fost cele publicate de Biroul Electoral Central în sistemul SIMPV până la data de 13 decembrie 2016, ora 00:00. Menționăm că la acea dată&oră rezultatele erau comunicate în proporție de 99,9% la nivelul secțiilor de votare, ceea ce poate introduce, față de rezultatele finale, o marjă de eroare ce poate schimba destinația alocării unor mandate. De asemenea, pot exista decizii ce țin de aplicarea și interpretarea legii la nivelul B.E.C. ce pot fi ulterioare realizării analizei noastre și care, de asemenea, pot schimba date ale analizei.

ÎNDEMNĂM cititorii să utilizeze cu precauție informațiile din analiză, ele NEFIIND REZULTATELE OFICIALE. Este o analiză care pretinde că se apropie foarte mult de ceea ce va însemna rezultatul alocării finale, dar nu mai mult.

Au fost utilizate capacități tehnice proprii ale Agenției de Rating Politic, fără a avea vreo legătură cu softurile oficiale utilizate de B.E.C. sau de partidele politice.

Agenția de Rating Politic a realizat, cu 3 luni înainte de alegerile parlamentare din 2012, o simulare de alocare a mandatelor, pe vechiul sistem electoral (colegii, 2008-2015), pe baza rezultatelor de la alegerile locale, care a indicat ÎN PREMIERĂ CREȘTEREA cu peste 100 de mandate a următorului Parlament (cel care a fost ales în 6 decembrie 2012).

 

DESPRE REZULTATE ȘI EFECTE NEAȘTEPTATE

Sistemul electoral actual, prevăzut de lege, este unul care “forțează” o proporționalitate a rezultatelor la nivel național. Este în fapt același sistem electoral aplicat pentru alegerea Parlamentului între 1990 – 2007.

Sistemul conține o redistribuire națională care impune ca între rezultatul la vot și numărul de mandate din Parlament să existe o corelație “cât mai” proporțională la final.

Din acest motiv, există situații în care, anumitor partide, în anumite județe, pentru a COMPENSA proporționalitatea națională – li se alocă un număr aparant mai mare de voturi. Este un algoritm strict matematic, care NU permite intervenția factorului uman.

Din aceste motiv, în anumite județe (mai ales la Camera Deputaților unde sunt mai multe mandate de alocat) se crează aparența unui “spor/adaos” de mandate pentru unele partide.

 

Exemplu actual: în județul ALBA, unde PSD și PNL au un număr asemănător de voturi, algoritmul face ca PNL, pe rezultatele actuale, să obțină 4 mandate de deputat și PSD doar un mandat, iar celelalte partide niciunul.

În această simulare, astfel de situații de “adaos” se întâlnesc:

- La Camera Deputaților: în Alba, Vrancea, Gorj, Botoșani, Suceava, Brăila, Neamț.

- La Senat: în Bihor, Galați.

 

Cazuri similare s-au regăsit și în exercițiile electorale anterioare când această lege a fost aplicată.

 

Există, de asemenea, și situații atipice, de genul unui mandat câștigat cu doar 245 de voturi de UDMR la Tulcea sau de alte partide cu scoruri mai mici, în zone unde nu aveau neapărat un bazin important, dar unde algoritmul electoral le-a “rezervat” poziții la redistribuire pentru a-și putea utiliza capitalul electoral național obținut la vot.

 

Simulare alegeri Parlamentul European. Cate locuri ar obtine partidele plecand de la sondajele de azi

    Alegerile europene se apropie. Mai sunt 9 luni. Ele inseamna si startul campaniei pentru alegerile prezidentiale din noiembrie-decembrie 2014. Asta daca nu cumva cele doua vor fi comasate. Asa cum ar putea fi suprapuse si cu un referendum pentru revizuirea Constitutiei.

    In orice caz, aceste alegeri vor da pulsul vietii politice romanesti. De aceea am hotarat sa facem o noua Simulare a alegerilor, de data asta pentru cele europene, Continue Reading →

    Pesurse/ Horia Georgescu, ANI: 20 de parlamentari ar putea să-şi piardă mandatele

    Șeful Agenției Naționale de Integritate (ANI) anunță în cadrul unui interviu pentru România Liberă ă peste 20 de parlamentari sunt în prag să își piardă mandatele.

    Citeste mai mult pesurse.ro

    Machiavelli/ Senatul a respins un proiect privind mandatele candidaţilor la parlamentare

    Senatorii au respins luni un proiect de lege declarat neconstituţional de CCR prin care se propunea ca la alegerile parlamentare să câştige mandate candidaţii care obţineau în colegiul lor cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

    Citeste mai mult pe machiavelli.ro