Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, îşi doreşte un nou acord cu Fondul Mondetar Internaţional.
Citeste mai mult pe antena3.ro
Actualul acord al României cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană este cu siguranţă ultimul, a declarat luni ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, într-un interviu la Radio România Actualităţi (RRA), transmite Agerpres.
Citeste mai mult pe romaniatv.net
Premierul Victor Ponta a anunţat, luni seara, la Palatul Victoria, că Guvernul a finalizat cu succes negocierile cu instituţiile financiare internaţionale, FMI, BM şi CE, asupra bugetului pe anul 2014, convenindu-se asupra unui deficit bugetar de 2,2% din PIB şi alocarea pentru investiţii, per ansamblu, a 6% din PIB.
Acordul cu Fondul este pe urmatorii doi ani, iar suma negociata este de circa4 miliarde de euro– doua de la Fond si alte doua de la UE, au confirmat pentru HotNews surse guvernamentale. Anuntul oficial va fi facut miercuri, cand probabil se vor da si alte detalii, au mai spus sursele citate. “Nu ne asteptam sa tragem din acesti bani, dar e bine sa-i avem acolo, pentru siguranta”, au mai spus sursele citate. Potrivit acestora, in centrul prioritatilor se va afla reforma Sanatatii. Vezi in text ce alte schimbari au fost negociate
Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, la Palatul Victoria, că au fost încheiate negocierile pentru un nou acord cu FMI, rezultatele urmând să fie anunţate miercuri.
O misiune comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) va sosi la Bucureşti pentru discuţii cu autorităţile române, care vor începe la 17 iulie şi vor continua până la sfârşitul lunii, informează Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Potrivit premierului Victor Ponta, România ar putea avea, din toamnă, un nou acord cu instituţiile financiare internaţionale, vizita la Bucureşti a directorului general al FMI, Christine Lagarde, reprezentând un mesaj pozitiv în acest sens.
Guvernul va începe în această lună negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru încheierea unui nou acord de tip preventiv, a anunţat premierul Victor Ponta, după ce Consiliul Director al FMI a avizat, săptămâna trecută, cu trei derogări, ultimele evaluări cu România.
Guvernul României salută decizia favorabilă a Fondului Monetar Internaţional privind finalizarea cu succes a acordului cu FMI, prin închiderea evaluărilor 7 şi 8, şi apreciază că aceasta reflectă îmbunătăţirea situaţiei macroeconomice a României şi progresele realizate în direcţia reformelor structurale.
Premierul Victor Ponta a declarat că pentru proiectul de reducere a TVA la pâine va trebui să se aloce 250 de milioane de lei, Fondul Monetar Internaţional (FMI) transmiţând Guvernului să aloce aceşti bani din altă parte şi să nu meargă doar pe ideea că îi va recupera din evaziunea fiscală.
Am avut o scurta interventie despre rezultatele motiunii de cenzura. A fost doar o parte din interviul scurt acordat celor de la Radio Romania Actualitati. Am fost prezentat drept “societate civila”, ceea ce cred ca e doar pana la un punct corect.
Pe scurt, celelalte raspunsuri ale mele, nedifuzate, au fost asa: Continue Reading →