Maturizarea cetatii

Urmaream ieri seara, pe TVR Cultural, un documentar facut de BBC despre cetatile grecesti. Era o trecere in revista a ce era mai important acolo.
Vorbind despre amfiteatru si spectacole, realizatorul a spus ca prezenta satirei in spectacole dovedeste ca la un anumit punct poporul grec se “maturizase”. De ce? Pentru ca era in stare sa priveasca detasat si critic problemele cetatii, sa isi ia peste picior reprezentantii si institutiile.

Mi s-a parut interesant, pur si simplu, si ma intreb daca noi suntem capabili de “satira” sau, ca sa fac un joc de cuvinte, luam totul doar in “tragic”. Nu ma refer la libertatea de expresie aici, ci la acel spirit al cetatii in care oamenii sunt preocupati si participa la viata ei, dar cu o detasare emotionala sanatoasa.

Spun asta dupa niste alegeri si Referendum in care mi se pare ca s-a vorbit prea mult despre “sfarsitul democratiei” sau al “politicii”, “expirarea politicienilor”, “dictatura”, “reforma” inteleasa ca revolutie totala a sistemului, iar mai nou de “fraude” samd.

Un alt detaliu care m-a fascinat in acel documentar era ca toate amfiteatrele aveau in fundal marea; asa erau construite pur si simplu toate amfiteatrele. Si mai mult decat atat, spectacolele aveau loc dimineata, la rasarit si intotdeauna erau programate astfel incat soarele sa rasara in timpul reprezentatiei.

Tot interesant si util la nivel simbolic este ca toate amfiteatrele erau construite cu o intrare a actorilor care era spre port, iar iesirea actorilor era catre piata. Portul era locul din care informatiile intrau in cetate, iar piata locul in care aceste se consumau “in masa”. Actorii purtau simbolic mesajul, dinspre port, spre restul cetatii.
Locul amfiteatrului era astfel asezat simbolic, la mijloc, ca loc de “vamuire”, ca loc in care stirile, subiectele de interes public erau “prelucrate”, li se dadea un sens, o nuanta aparte, prin spectacol.