Democratia ca inflatie si electoratul captiv

O specie de filosofi pe cale de disparitie, pentru ca se incapataneaza sa nu creada in evolutionism (mai ales cel istoric), anume, libertarienii, au caracterizat sistemul democrat actual ca unul inflationat. Datorita faptului ca statul a devenit un sistem aproape holistic, ce inglobeaza, practic, si patrunde, in toate sferele societatii, sistemul politic functioneaza intr-un regim de inflatie. Toate fenomenele politice, cum ar fi alegerile, actul politic, omul politic, partidele, sistemele de partide, relatia cu electoratul, nu functioneaza dupa valoarea lor standard, minimala. Sistemul politic ar trebui sa fie o sfera destul de redusa a vietii noastre, un minim ce asigura acele lucruri ce nu pot fi asigurate de initiativele private. In schimb, sistemul a devenit un maxim, ce determina mainstreamul in toate sferele societatii – determina morala publica, dar si cea privata, determina educatia si sistemul de sanatate, tipul de economie, dar si de politica ce este dezirabil, corect.

Intr-o ordine minimala -adica normala – de functionare a sistemului politic, alegerile ar putea avea sansa sa fie evenimente destul de pasnice. Ele nu ar avea acel caracter de importanta capitala, de urgenta a acordarii votului, de salvare dintr-o situatie periculoasa. Si, mai ales, nu ar fi caracterizate de cautarea unui salvator. Ar putea sa se desfasoare intr-un regim mai degraba plictisitor pentru marea parte a cetatenilor, dar cu propuneri rezonabile, cuminti. Intr-un cuvant, mizele ar fi mult mai putin inflationate de un orizont de asteptare artificial creat fata de cel ales.

In sistemul nostru democratic se manifesta cu putere aceasta inflatie a politicului. De aici, fenomenele opuse care caracterizeaza electoratul nostru – lehamitea si scarba fata de orice este politic, in paralel cu existenta unor grupuri de electorat captiv, care voteaza indiferent ce si cum preferatul lor. Evident, exista si partea de electorat ce cauta partea de rezonabil din politica, insa e tot mai micuta acea parte.

Problema cu acest electorat captiv este ca, asa cum arata democratia in zilele noastre, este si electoratul viitorului. Mizele inflationate sunt tot mai mari. Candidatii cauta cu disperare sa ajunga in casele oamenilor, in preocuparile lor, in mintea lor. Altfel, nu au sanse sa castige in acest carusel haotic ce sunt alegerile. Electoratul captiv si elaborarea tehnicilor de captivare a lui sunt consecinte directe ale modului in care arata politicul acum. In ultimele randuri de alegeri, de pilda, am observat cum cei care promoveaza un candidat/un partid strang si semnaturi ale celor care ar sustine respectivul candidat/partid. Care este miza acestei practici? Una ar fi sa angajeze electorul intr-un fel de contract pre-alegeri. Cand semnezi pentru cineva, e mai greu sa te dezici de el in preziua votului.

In aceasta atmosfera de cautare disperata de a iti asigura fideli, nu m-as mira sa vad maine, poimaine cum se practica stampilarea sustinatorilor cu numele preferatului la vedere.

Nu este greu sa ne imaginam ca va putea exista cineva, la un moment dat, care sa doreasca sa isi asigure ascensiunea si puterea prin atragerea si insemnarea, definitiva si irevocabila, a unui numar cat mai mare de captivi.

Ionut.