Se discuta cu patima despre “independentii” politici din Parlament. Opozitia acuza tradare. Puterea acuza “jugul” partidelor pus pe alesii poporului. Cert e ca in momente decisive la vot in ambele tabere votul este “bloc”; iar dezertarile se sanctioneaza, de catre ambii combatanti.
Dinspre putere se cultiva, inca din campania prezidentiala, discursul “autonomiei” parlamentarului in baza alegerii sale uninominale. Insa nu e nici un gest de independenta sa pleci dintr-un “bloc” de vot ca sa te alaturi altui “bloc” de vot.
Mergand pe teoria asta, nu poti sa aplici principiul “autonomiei” parlamentarului doar la opozitie care “nu se lasa luminata” si oculteaza, vezi Doamne, vointa populara decisa de majoritate. Trebuie sa accepti ca proprii alesi sa poata sa iti “pice” masurile propriului Guvern in Parlament. Vreau sa vad asta domnilor! Chestia e ca de fapt si voi, cei care invocati acum “principii”, va doriti la fel de mult “disciplina de fier” in grupurile parlamentare.
Si mai ales nu poti sa umbl cu “libertatea” fluturand cand ii pui in vedere propriului euro-parlamentar sa nu mai vorbeasca. E vorba de PDL.
Pingback: Trento, frumuseţe cu orgoliu pe măsură - Cel care striga in pustie