Articolul a fost publicat in ziarul online La Raport, in data de 29 ianuartie 2015.
Partidele românești se pot reforma doar dacă își vor schimba modul de organizare. Actuala formulă instituțională care domină și este pe placul elitelor naționale înseamnă centralism. Partidele mari, cu ceva vechime, sunt ierarhii rigidizate ce permit doar escaladarea (folosesc intenționat în loc de “ascensiune”, care ar cuprinde și un sens de devenire a aspirantului)
În paralel, încercările de până acum de înfiinţare a unor partide noi, așa cum indicam recent, au însemnat mereu construcții în jurul unui centru semi-divinizat, un lider providențial. Și tot de regulă, era vorba de un lider care a escaladat până în vârf, dar a găsit, ghinion, locul ocupat. De la Meleșcanu și APR, până la Forța Civică și Mihai Răzvan Ungureanu sau PMP și Elena Udrea, toate aceste mișcări politice au avut același rost. Doar să îi creeze un vechicul unui om care se dorea “central”.
Deschiderea partidelor, după cum e numită deseori, nu are cum să se întâmple de la sine printr-o voință doar declarată a unor conduceri aparent mai luminate. În actuala structură nu au cum să își schimbe comportamentul. Chiar dacă, uneori, în porții mici, niște ușițe se mai deschid pe ici pe colo, pe “alese”.
Este nevoie de două evoluții pentru a ajunge la partide reformate. În primul rând de schimbarea legii pentru a permite înființarea unor partide care să funcționeze local. A doua necesitate, sub impactul celei dintâi, este ca partidele mari actuale să se reorganizeze ca federații de platforme și inițiative. În acest fel, ele vor putea permite noii vieți politice, noilor partide care se vor naște în micro, în interiorul diverselor comunități, să se asocieze partidelor mari în alegeri naționale (regionale, parlamentare, prezidențiale). Scopul este de a sprijini candidați ce susțin interese sau anumite ideologii compatibile. Deopotrivă, partidele mici, locale, au șansa de a-și organiza singure astfel de coaliții-platformă la nivel regional-național pentru a milita în favoarea unor cauze comune.
În oricare din cele două cazuri, fie că vorbim de partide vechi reorganizate federativ, fie de coaliții complet noi, sensul vieții “în comun” va fi dat de susținerea de candidați unici și de organizarea de alegeri interne directe care să cuprindă toți aderenții și simpatizanții acestor platforme. O asemenea structurare poate duce, spre exemplu, la înlocuirea completă într-o localitate a filialei de partid clasice cu un partid local autonom, dar asociat marii-coaliţii, pentru simplul motiv că în acea comunitate este mai performant.
Deşi ce am descris poate părea la prima vedere o fantezie, acest viitor e foarte aproape. Schimbarea legii, pentru a permite înfiinţarea de partide şi cu 3 membri, poate duce la o competiţie acerbă pentru partidele vechi în plan local. Ele se pot vedea literalmente făcute franjuri în „teritoriu” de lideri născuţi peste noapte, cvasi-independenţi, şi asociaţi în astfel de mici organizaţii. Situaţia ar putea speria vechile partide şi le-ar putea determina să blocheze modificarea legii. Sau nu, și alternativa ar fi însă cea prezentată mai sus: o deschidere a marilor partide către micile platforme locale, sau altfel spus cooperarea-asocierea- negocierea, nu conflictul-suprimarea.
Combinând scenariul prezentat, al inflaţiei de partide, cu faptul că pentru Consiliile locale și județene continuă să funcţioneze un algoritm proporţional, aşa cum cel puţin parţial se doreşte să se menţină şi pentru Parlament, rezultă că noile şi micile partide au cale liberă să se bată să facă pragul de 5% şi să prolifereze. Mai adăugaţi nemulțumirea populară faţă de vechile partide nereformate şi rigide semnalată la prezidenţiale. În context, rezultă că federalizarea partidelor mari poate fi pe termen lung nu doar o modalitate de a se reforma, ci o cale de a supravieţui, învăţând să se asocieze noilor curente din societate.
de Cristian Andrei
