Calin Popescu-Tariceanu se declara “pregatit sa candideze” la alegerile prezidentiale, dar aceasta decizia o va lua impreuna “cu cei de la PSD”, dupa cum a declarat fostul premier in emisiunea lui Mihai Gadea, de la Antena 3, unde a afirmat si ca legea Agentiei Nationale de Integritate trebuie schimbata.
Citeste mai mult pe Hotnews.
Un număr de 15 formaţiuni politice şi 11 candidaţi independenţi s-au înscris cu candidaturi pentru alegerile europarlamentare din 25 mai.
Citeste mai mult pe romaniatv.net
Președintele român Traian Băsescu a declarat joi, la sosirea la Consiliul European de primăvară, că a solicitat la summitul PPE sprijin pentru ca semnarea Acordului de asociere și a Acordului de liber schimb cu Republica Moldova să fie devansată până la sfârșitul lunii iunie.
Citeste mai mult pe romaniatv.net
Moţiunea simplă “Sectorul energetic ruinat de mafia PSD-istă”, iniţiată de 51 de deputaţi democrat-liberali şi neafiliaţi, a fost dezbătută luni în plenul Camerei Deputaţilor, ea urmând să primească votul final în şedinţa de marţi.
Citeste mai mult pe jurnalul.ro
Ministerul Fondurilor Europene a publicat, luni, a doua versiune actualizată a Acordului de Parteneriat 2014-2020 şi documentele consultative pentru programele operaţionale, potrivit unui comunicat MFE, remis MEDIAFAX.
Citeste mai mult pe Mediafax.
Rusia a creat un lant de conflicte inghetate in jurul Marii Negre pentru a promova reconstruirea de catre presedintele rus Vladimir Putin a fostei Uniuni Sovietice de-a lungul fostei sale granite cu Occidentul, a declarat luni presedintele roman Traian Basescu, intr-un interviu acordatAssociated Press, citeaza Agerpres.
Citeste mai mult pe Hotnews.
Preşedintele Traian Băsescu anunţă că România “consideră ilegal referendumul în curs de desfăşurare în Crimeea şi nu va recunoaşte rezultatele acestuia”, potrivit unui comunicat remis duminică seară de Administraţia Prezidenţială.
Citeste mai mult pe antena3.ro
Premierul Victor Ponta a semnat joi decizia prin care Ilie Botos, fost procuror general al Romaniei, este trecut din postul de secretar de stat la Cancelaria prim-ministrului in cel de secretar de stat in Ministerul de Interne, informeaza Mediafax.
Citeste mai mult pe Hotnews.
Traian Băsescu a promulgat, joi, Legea Certificatelor verzi. ”Am constatat o minciună publică consistentă, alimentată de la Guvern. Chiar dacă ieri v-am informat că OUG e în vigoare de la 1 iulie 2013 şi a produs deja efecte, înţeleg că poveştile din siderurgie, preţul ridicat la energie, e pus pe seama promulgării legii de aplicare a OUG”, a spus şeful statului.
Citeste mai mult pe romanialibera.ro
România atenţionează că apariţia unui nou conflict îngheţat, localizat în Crimeea, după cele din Nagorno-Karabakh, Abhazia, Osetia de Sud şi Transnistria, este de natură să accentueze instabilitatea regională, a declarat, miercuri seară, preşedintele Traian Băsescu.
Citeste mai mult pe rnews.ro