Agenția de Rating Politic

PAC. Pe ei nu i-a ciuruit nimeni.

Ma preocupa de multa vreme limitele legale ale campaniilor electorale in Romania care imping sistemul politic si societatea intr-un autism total. Campaniile cu mesaj despre un adversar sunt interzise, conversatiile politice sunt limitate in media in ziua votului si cu o zi inainte, finantarea campaniilor e restransa la niste sume ridicole si posibilitatea de a contribui e facuta o corvoada, insemnele electorale sunt intezise in sectia de vot si in raza sectiei de vot, candidatii independenti sunt izolati, timpii de antena sunt acordati dupa un principiu exclusivist samd. Ma uit de aceea adesea la un sistem politic deschis, cel din US, unde o campanie e ceva “viu” si care implica oamenii. Azi vreau sa prezint o parte mica a acestui sistem deschis. Continue Reading →

“Alegeri cu cantec in America” (2)

De data asta e vorba de cantec, de muzica la propriu. Stiti intalnirile electorale unde candidatii vorbesc despre programul lor cu diverse audiente? Se practica, poate stiti, sa se puna la inceput si la sfarsit un cantec cumva emblematic pentru candidat si mobilizator, de “atmosfera”. S-a mai “vazut” si prin Romania. De exemplu, la “noi”, la una din ultimele intalniri majore de natura electorala, lansarea USL de la Cluj din 30 noiembrie, s-a inceput cu “Noi suntem romani” cantat de un interpret live, fara parte instrumentala.

Vreau sa va arat, in ajun de alegerile primare de maine din partidul republican din New Hampshire, cateva cantece care se practica pe la “ei”. Nuantele va las sa le descoperiti voi.

Mitt Romney, un favorit, cel putin de moment al cursei

Newt Gingrich, un competitor pentru locul 2 deocamdata

PS.Update: Si o gluma de “sezon” politic – Gingrich, amintind de campania din 1980, o formula pe care isi propune sa o parafrazeze pentru Obama si care sincer cred ca merge oriunde: Reagan spunea in campanie “If your brother-in-law has no job it is called recession, if you don’t have a job it is called depression, if Carter (presedintele democrat in functie) has no job it is called recovery!” :))

Sondaje politice decembrie 2011. O medie

Pentru decembrie 2011 au fost publicate sondaje de catre 5 institute/agentii nationale:
– Gallup
– Agentia de Rating Politic
– IMAS
– Avangarde
– CURS

Diferentele intre unele din aceste “cifre” au starnit obisnuita rumoare. Continue Reading →

“Alegeri cu cantec in America”

Cam asa cred ca ar fi relatat presa romaneasca alegerile din Iowa, din partidul republican, US, daca ele ar fi avut loc in Romania (titlurile sunt anecdotice):

“In Iowa candidatii au spus poezii in loc de discursuri” (ce s-a intamplat: in discursurile de final, unii din candidati au folosit cateva versuri relevante pentru mesajele pe care le transmiteau, legate de valori americane si istorie – un discurs aici, iar mai multe aici) Continue Reading →

Care e agenda opozitiei?

Nu e o gluma. Nu e o critica. Nu e de luat la misto. Nu e un “atac”. Nu e vreo smecherie.

E chiar o intrebare care vrea raspunsuri; iar eu mi-as dori si o dezbatere. As incerca si o leapsa ca pe vremuri. Dar nu stiu cine se mai baga. Leacul Durerii poate?!

Alegeri prezidentiale in Bulgaria. Un profil

Ne comparam cu Bulgaria adesea. Suntem la pachet in buzunarul de la spate al UE. Ei au alegeri prezidentiale si locale azi. Noi ne “pregatim” pentru locale&parlamentare la anul, dar ne gandim deja si la candidatii nostri din 2014 si de unde ar mai putea aparea figuri noi. Mai ales ca dl Basescu nu va mai putea candida si intr-un fel sau altul toti se gandesc la “succesiune”.

M-am gandit la o comparatie destul de fortata, e adevarat, cu Romania, plecand de la profilul politic al candidatilor de azi din Bulgaria. Cam cine ar fi asadar candidatii in Romania daca am urma profilul celor din Bulgaria. O sa vedeti ca apar idei interesante. Zambetele sunt bine venite 🙂

Rosen Plevneliev (site de campanie), candidatul partidului de dreapta GERB (Citizens for European Development of Bulgaria), aflat la putere. Favorit. Fost ministru al “lucrarilor publice” (denumirea e “ministru al dezvoltarii regionale”) al guvernului la putere si om de afaceri in zona de infrastructura. Apreciat pentru munca depusa pentru constructia de autostrazi pe fonduri europene. Sustinut de o doamna ministru al justitiei, Margarita Popova, o figura a luptei “anti-coruptiei”, mesaj pe care de altfel s-a construit electoral partidul GERB infiintat doar in 2006. Un ticket presedinte-vicepresedinte/locotenent. O idee interesanta, o idee de campanie care a bantuit si pe la noi in 2004 (Nastase-Geoana, Basescu-Stolojan) si in 2009 (Geoana-Johannis) – dar cu alte valente.
Varianta romaneasca? Cu cine ar semana? O varianta de Elena Udrea – ministru al dezvoltarii regionale –  in combinatie cu Anca Boagiu – ministru al transporturilor – si cu profilul de afaceri al lui Dorin Umbrarescu. Si cu Monica Macovei pe post de locotenent care sa gireze in tandem elementul de anti-coruptie.

Ivaylo Kalfin (clip1, clip2), candidatul coalitiei de stanga, Coalitia pentru Bulgaria, cu sansa a doua. Fost ministru de externe, fost vice-prim ministru, fost consilier pe economie al fostului presedinte Parvanov si actual eurodeputat. Este asociat destul de mult cu problematica externa si europeana. El merge in tandem cu un actor cu notorietate locala si fost ministru al culturii, Stefan Danailov.
Varianta romaneasca? Cu cine ar semana? O varianta de Mircea Geoana, cu tuşe de Titus Corlăţean, dar cu o faţă mult mai umană – onest sa fiu, nu am gasit faţa asta umană nicăieri şi la nimeni din liderii PSD nationali. Daca vreti si un element nonpolitic si Geoana si Kalfin sut usor rr-îiţi :). Tandemul ar fi probabil cu un Mircea Diaconu ceva mai experimentat sau un Victor Socaciu cu picioarele mai mult pe pamant.

Meglena Kuneva (clip), candidat independent, cu sansa a treia. Fost comisar european pentru protectia consumatorilor, ministru al integrarii si negociator cu UE, doctor in drept, s-a lansat in politica prin Miscarea liberala Simeon al II-lea. Intre preocuparile ei intra protecia datelor personale pe internet si activitatile culturale. Ea merge in tandem cu un economist, Lubomir Hristov, fost economist sef al Bancii Nationale a Bulgariei si fost consilier la Banca Mondiala.
Varianta romaneasca? Cu cine ar semana? Un Leonard Orban ceva mai experimentat si cu anvergura mai larga, poate cu un pic din experienta lui Vasile Puşcaş (negociatorul Romaniei cu UE in guvernul Nastase) – daca nu cumva ar merge chiar Vasile Puşcaş cu totul ca profil. Tandemul ar fi asigurat de un Valentin Lazea, economistul sef al BNR sau de Mihai Tanasescu – desi pentru Mihai Tanasescu la limita i s-ar potrivi intreg profilul de candidat mai degraba tehnocrat.

Svetoslav Vitkov in tandem cu Ventislav Mitsov (clip de campanie; interviu tv – ca sa vedeti cum arata oamenii si daca stiti bulgara 🙂 ). Sunt candidatii atipici, “candidatii rockeri”, indragiti pe internet pentru ca vin drept candidati anti-sistem. Sunt parte dintr-o formatie de succes in anii 90 in Bulgaria,  Hipodil, un stil undeva rock si chestii etno, unii zic si de inspiratie ska (dar mi se pare cam mult), care inteleg ca avea si ceva versuri obscene.
Varianta romaneasca? Cu cine ar semana? Mi-a venit in minte Dan Helciug pentru combinatia de rock si sa zicem etno. Dar aici lista e deschisa si poata varia trecand prin mai multe “staruri” locale de tip: Cheloo sau 1Q Sapro – care mai are ceva “antecedente” in relatia cu politica (melodia din 2004, Romania, trezeste-te!). Intr-un fel si pentru ca s-a implicat deja in politica, cred ca si Mugur Mihaescu de la Vacanta mare s-ar califica la comparatia asta. Pe de alta parte discursul acestor baieti are ceva din Remus Cernea 2009 in Romania, cel putin ca auto-victimizare.

In rest mai sunt 14 candidati. Sper ca nu vi s-au parut exagerate comparatiile 🙂 dar mie mi se pare ca subliniaza si asemanari si deosebiri interesante si unele chiar utile. Ma refer la zona de recrutare a cadrelor politice si la tipul de cariera politica in zona asta a lumii. Plus asemanarile intre temele de campanie, tipul de lider, impactul redus al campaniei online.

Ghici ciuperca ce-i? Ora 14: Neamt – 32,11%, Maramures – 12,17%

Desi aceste alegeri partiale, din Neamt si Maramures, sunt asteptate ca sa indice poate vreo tendinta electorala vis-a-vis de raportul de forte USL-PDL si poate ceva legat de deja anuntata – posibila – surpriza ecologista, ele subliniaza ingrosat cu totul altceva. E miezul zilei electorale iar intre cele doua colegii exista o discrepanta uriasa in prezenta la vot.

Daca vreti varianta de “manual” puteti spune ca retelele de mobilizare, go out to vote, in ziua votarii, functioneaza foarte bine in Neamt. Daca vreti varianta romaneasca: se cara in draci lumea la vot plus niste chestii si mai putin ortodoxe. Asta pe fondul unui colegiul 100% rural undeva intr-un colt de tara unde lucrurile astea se “vad” mai putin.

Singurul meu defect este ca sunt modest

De cateva luni UNPR racoleaza si inroleaza pe banda rulanta primari, viceprimari, lideri locali din tabara opozitiei. Scopul e minim 5% la alegeri si o halca maricica din scorul USL “mutata” cu forta in tabara PDL-UNPR. Asta e destul de vizibil.

Ce nu ati observat poate este cum se termina toate comunicatele UNPR ce anunta aceste translatii politice fie la Salaj, Olt, Salaj sau altundeva. Exemple: Continue Reading →

Bafta Tony!

Vad ca pana la urma Tony s-a apucat de politica 🙂 Cam verde pentru gustul meu si prea “Cernea” in campania prezidentiala, dar ii urez multa bafta in planurile la care moşmondeşte de cateva luni. Continue Reading →

Odata cu venirea ministrului, la ei au venit si titlurile de proprietate

Pentru că dom’ ministru’ “dă”. Aşa, metaforic. E omu’ care aduce proprietatea.  Asta pentru cine nu stie cum “se iau” voturi pe la ţară. Pentru că aşa le place anumitor politicieni să vorbească: “se iau voturi”, “am luat voturi”, “cât ai luat mă?”; a.k.a. “persuasiune”, “comportament electoral”, “decizie de vot”. Continue Reading →