Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seara, despre relația cu PDL, că în ultimii doi ani “Cred că ne-am înşelat unul pe altul. Eu, sperând că partidul acceptă procesul de reformă”. Președintele a declarat că a rămas surprins de faptul că la Convenţia PDL s-a refuzat cererea de renumărare a voturilor, completând că el şi PDL nu mai pot fi parteneri întrucât obiectivele sale sunt diferite de cele ale partidului.
Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, miercuri, despre înfiinţarea fundaţiei Mişcarea Populară de către consilierul Cristian Diaconescu, spunând că nu va face parte din ea atât timo cât va fi şef de stat, dar că va veghea ca aceasta să existe.
Traian Băsescu a vorbit, miercuri, la B1TV, despre situația în care va cere românilor să nu meargă la referendumul de validare a Constituției.
Deputatul PDL Elena Udrea a spus, miercuri, în Colegiul Director al PDL, că rămâne în partid, că subiectul contestaţiilor este închis şi că trebuie să existe “respect reciproc” între iniţiatorii moţiunilor, au declarat pentru MEDIAFAX surse democrat-liberale.
Premierul Victor Ponta ar putea face în scurtă vreme o remaniere a guvernului pe care îl conduce, au confirmat pentru DeCe News surse din USL.
Şeful Cancelariei prezidenţiale, Cristian Diaconescu, vorbeşte despre Fundaţia “Mişcarea Populară” ca fiind un demers la nivelul societăţii româneşti, “dincolo de sistemul politic, dincolo de lupta sterilă între diverse partide, fracţiuni sau aşa-zise personalităţi”, menţionând că “politicienii au vorbit destul”.
După o lungă absenţă din prim-planul PDL, Liviu Negoiţă intenţionează să revină în Biroul Permanent Naţional, pregătind o candidatură pentru funcţia de prim-vicepreşedinte însărcinat cu comunicarea, în timp ce Ioan Oltean şi George Scripcaru îşi doresc, de asemenea, funcţii la vârf, în ciuda boicotului instituit de către Elena Udrea. Surse din conducerea partidului au precizat pentru RTV.NET că negocierile o vizează, de asemenea, pe Andreea Paul Vass la funcţia de prim-vicepreşedinte, în timp ce Gheorghe Flutur ar urma să-şi continue mandatul de secretar general.
Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marți seara, la Gândul Live, că partidul său ar fi împotriva unei suspendări a președintelui Traian Băsescu, pentru că ar dăuna țării. Șeful statului ar fi însă pe cont propriu într-o asemenea situație, pentru că democrat-liberalii nu-l vor susține.
Senatorii au validat-o marţi, în plen, pe Mona Pivniceru pentru funcţia de membru al Curţii Constituţionale din partea Senatului.
Valer Dorneanu a fost validat de plenul Camerei Deputaţilor pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională. Dorneanu a fost propus şi susţinut în plen de grupurile parlamentare ale USL, dar şi de cel al minorităţilor naţionale. Noul judecător la Curtea Constituţională a precizat că îşi va folosi întreaga experienţă profesională pentru creşterea prestigiului şi a credibilităţii acestei instituţii.