eful Grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaților trece la PNL. El va fi anunțat la ora 13.00 de președintele PNL Crin Antonescu. Semne că e foarte nemulțumit a dat de zilele trecute când a anunțat că nu va semna nici una din moțiunile preyentate pentru Convenția Națională Extraordinară a PDL.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat marţi, la Slatina, că vede drept normală o alianţă de guvernare PDL-PNL, dar nu şi una cu PP-DD, chiar dacă punctual, în Parlament PDL a colaborat şi poate colabora în continuare cu acest partid.
Vasile Blaga spune că PDL va depune la Camera Deputaţilor, alături de PP-DD, o moţiune simplă pe subiectul Schengen, demers prin care va solicita Guvernului să îşi asume răspunderea pentru “ratarea în 2013 a obiectivului Schengen” şi să spună clar românilor dacă aderarea la Schengen mai este un obiectiv pentru USL
Sulfina Barbu a declarat, potrivit RFI, că se aşteaptă ca preşedintele Traian Băsescu să se întoarcă în partid după 2014, urmând să facă parte din conducerea formaţiunii, iar întrebată dacă acesta ar putea fi preşedinte onorific al democrat-liberalilor, ea a răspuns: “De ce nu?”.
Preşedintele PDL Vasile Blaga şi-a depus, astăzi, candidatura pentru un nou mandat în fruntea partidului. Blaga şi-a prezentat moţiunea intitulată „România Dreaptă-PDL- Politică Dincolo de Lozinci” şi a militat pentru un partid unit. Preşedintele PDL a anunţat că aceasta este ultima Convenţie la care va candida
Deputatul PDL, Elena Udrea îşi va lansa mâine, la Cluj, moţiunea cu care va candida la şefia partidului Aceasta se numeşte”Noul PDL- O nouă Românie”.
Europarlamentarul PDL Monica Macovei şi-a anunţat candidatura la şefia partidului, ea precizând, în conferinţa de presă susţinută duminică alături de Cristian Preda, Sever Voinescu, Theodor Baconschi, Adrian Papahagi, că moţiunea pe care o depun împreună se numeşte “Reformiştii”.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga nu îşi doreşte ca USL să se rupă, pentru că vrea ca Puterea să plătească pentru promisiunile neonorate a declarat acesta ieri seară, la România Tv.
Colegiul Director Naţional (CDN) al PDL se reuneşte vineri la Palatul Parlamentului pentru a stabili data Convenţiei Naţionale extraordinare a partidului, pe care o va propune spre validare Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) ce va avea loc sâmbătă.
PDL va depune în perioada următoare o propunere legislativă privind modificarea sistemului electoral care are în vedere un Parlament unicameral cu 318 aleşi, a declarat joi vicepreşedintele democrat-liberal Sulfina Barbu, în cadrul unei dezbateri publice organizată de Institutul de Studii Populare şi Fundaţia Hanns Seidel.