Agenția de Rating Politic

Sfarsit bizar de campanie + update

Campania asta se termina cum a inceput. Adica era sa inceapa odata prin martie, dar nu a mai inceput pentru ca au fost amanate alegerile europene; apoi a inceput “for real” prin septembrie, dar pe nesimtite. Oficial pe 23 octombrie.

Startul campaniei, daca ne uitam pe actiunile programate ale partidelor, s-a intins pe cam o luna si ceva. Fiecare a ales alt moment si s-a produs o dilitare foarte mare a acestui moment. Unii au inceput cu mai mult de o luna inainte de “momentul oficial”, altii au inceput dupa. De obicei, acest debut e la mustata si e o lupta teribila pe cine apare primul cu mesajele de campanie. Continue Reading →

Stirile zilei – 23 nov.

Cotidianul: Romanii aleg duminica intre uninominalul lui Basescu si cel al lui Tariceanu  – Titlul este cam derutant si inexact, dar articolul este mai bun ca altele din breasla jurnalistilor facute pe aceeasi tema.

Evenimentul Zilei: Basescu isi nuanteaza uninominalul – Presedintele a prezentat o curiozitate de sistem uninominal, care oricum e departe de forma clasica, sau pura, pe care pretinde staff-ul sau ca vrea sa o impuna ca lege electorala. De remarcat si faptul ca Continue Reading →

Campanie, dar sa stim si noi

Un nou articol al Agentiei de Rating Politic pe Blooombiz.ro. Ca in fiecare joi. Am listat argumente despre cum au ajuns strategiile partidelor sa induca plictiseala si confuzie in campania electorala pentru europene, dar si pentru referendum. Continue Reading →

Actualizare – rezultate CSOP

scoruri_sondaje_campanie_22nov2007_2.jpgDoar ce ziceam ca nu au aparut rezultatele de calibrare de la CSOP si uite ca le-a anuntat la RealitateaTv. In plus, vad ca RealitateaTv le-a dat live, urmand “exemplul” Antena 3 de aseara. Si insista. Deci, am avut dreptate ca o sa avem doua zile pline la capitolul asta. Continue Reading →

Sondaje de campanie

scoruri_sondaje_campanie_22nov2007.jpgAm strans cifrele de sondaje aparute prin mass-media in perioada de campanie. Le puteti vizualiza aici (o sa publicam si varianta *.xls in curand). Le vom completa pe masura ce apar, daca mai apar. Fac asta stimulat de tulburarea Chinezu’lui in fata cifrelor ATLE de ieri.

Dupa cum se poate vedea, cifrele sunt foarte variate. Nici modul de prezentare nu a fost dupa mine foarte multumitor. Toata lumea s-a rezumat, de regula, sa dea niste cifre pe scurt, fara analize mai profunde.

Continue Reading →

Stirile zilei – 22 nov.

Politice:  

Jurnalul National: Geoană nu vrea la putere cu PNL – Un articol care ne da mai multe informatii: M. Geoana are ca obiectiv si functia de presedinte al tarii (vezi aici precedentele sale declaratii pe tema); PSD nu „vede” acum o alianta cu PNL, dar nici nu o refuza categoric; e posibil ca si pentru PSD sa fie convenabila organizarea simultana a alegerilor generale si locale in iunie 2008.

Gandul: Mircea Geoană îi invită pe democraţi la discuţii formale „după referendum” – Presedintele PSD este foarte disponibil pentru negocieri si cu (sau mai ales?) PD, mai ales ca Continue Reading →

Reciclarea informatiei

Sensul lui a “descoperi o informatie” in zona blogurilor tinde sa devina unul foarte subiectiv – “ce descopar, aflu eu, e original, e la prima mana”. In felul asta, memoria noastra va tinde sa devina una foarte scurta si sa retina doar ultimele “inregistrari”, mereu ca pe ceva nou; ceea ce nu prea e sanatos. Imi vine in minte metafora pe care am auzit-o prima oara, acum cativa ani, la C.T. Popescu, cu acel caras (pestele) care se loveste cu capul de peretele acvariului in care traieste si pana ajunge la urmatorul perete uita informatia si da iar cu capul; la nesfarsit.

Continue Reading →

Stirile Zilei – 21 nov.

Politice :

Evenimentul Zilei: Chiuariu ataca si Europa, si America! – Sa fie oare aceasta o strategie a PNL?

Evenimentul Zilei: Partidul Civic Maghiar si-a depus actele la tribunal – UDMR va avea la alegerile viitoare concurent politic. Situatia este dificila pentru UDMR, indiferent de sistemul de vot care va fi aplicat in urmatoarele alegeri.

Evenimentul Zilei: Ministrii PNL vor sa guverneze cu PSD – o tatonare a terenului sau o tendinta a unei parti din PNL? In orice caz, Cotidianul este de parere ca mai degraba PSD, prin insusi presedintele sau, ar vrea mai degraba o colaborare cu PNL pentru guvernare: Continue Reading →

Stirile Zilei – 20 nov.

 Evenimentul Zilei: PD lucreaza la legea uninominalului – Din acest articol, precum si de aici: Basescu: daca esueaza, nu este esecul meu – intelegem faptul ca presedintele deja construieste strategia sa post-referendum pornind de la ipoteza unei invalidari a acestuia din cauza prezentei scazute la vot.

Ziua: PD numara alegatorii ; Cotidianul ii ajuta: Continue Reading →