Sondaj al Agentiei de Rating Politic despre suspendarea/demiterea presedintelui Traian Basescu, la zi, proaspat: 9-11 iulie 2012.
E de retinut ca:
– problema participarii la referendum e o problema deschisa si depinde foarte mult de cum vor actiona actorii politici, ce strategii de mobilizare/demobilizare vor avea.
– romanii doresc in acest moment un sistem uninominal cu un singur tur pentru Parlament intr-o majoritate larga a lor.
Bună! Este posibil să faci public cât reprezintă ca procent cei decişi să vină la vot din totalul respondenţilor? (întrebarea de la pagina 14). Mulţumesc.
Barbu: acest procent e prezent la pagina 12 impreuna cu un comentariu despre cat reprezinta sau nu asta din populatia reala a Romaniei aflata in acest moment pe teritoriul Romaniei. 61%
Mulţumesc.
S-ar putea ca cifrele de la referendum (prezenta) sa fie usor diferite in realitate – trebuie sa iei in considerare si romanii din strainatate, se deschid sectii si acolo. Dupa 29 ar fi interesant de vazut si votul pe suplimentare – poti vota la orice sectie din tara/strainatate.
Diaspora aduce foarte puţine voturi, 70 mii (referendumul din 2007) – 150 mii (turul 2 din 2009), un biet strop de 1% la o prezenţă naţională aflată undeva între 7 şi 10 milioane.
Cosmin: mai degraba e interesant cu listele suplimentare, daca reusesc sa mobilizeze lumea sa voteze si in “deplasare”. La mare, gari samd
Cosmin, Barbu: participarea din strainatate poate fi importanta daca se contureaza o prezenta in zona 50% (din 18 milioane).. E posibil sa fim la fel ca in 2004 si 2009 si acea 100 de mii de voturi din diaspora sa faca diferenta, de data asta pentru sau contra validare.
Si la precedenta suspendare sondajele il dadeau pe Basescu exclus de la Cotroceni.
Din pacate astfel de sondaje incearca doar sa induca ideea ca nu are rost sa te mai prezinti la vot pt. ca deja e decis ce se va intampla. USL-ul isi plateste gresit lobby-istii. Luptele se duc acum la UE, ambasadele straine si redactiile celor mai mari ziare occidentale. Regretabil, nici Basescu nu va pleca si nici criza politica nu se va incheia la 29 iulie. Suntem doar la inceput.
Cel mai serios sondaj, unicul valabil, este acum evolutia cursului valutar. Acesta ne spune clar cine va pleca de la Cotroceni, sa doarma in continuare…
“Si la precedenta suspendare sondajele il dadeau pe Basescu exclus de la Cotroceni”.
Identifică trei dintre ele.
Si pe tine Arnold cat te plateste PDL ca sa faci astfel de comentarii? Este clar ca lumina zilei ca scorul va fi zdrobitor pentru suspendare!!!
se stie f clar ca romanii nu vor sa mai ajunga la viata de inapoi,asa ca succes domnule presedinte TRAIAN BASESCU nu va faceti griji ca POPORUL ROMAN cat si tarile din afara au observat ca a fost o lovitura de stat, un partid slab tot timpul se uneste cu celelate partide pentru a castiga dar acum se vede f clar ca toata lumea care stie ce inseamna politica te vor sustine,dupa 29 iulie asa poate mai scapa si romania de corupti, multi au promis ca is dau demisia sa vedem daca se tin de cuvant
Nu se vor ţine de cuvânt, cum ar putea? Mă întreb dacă Băsescu ar fi fost prim ministru şi Boc preşedinte cum ar fi sunat acuzaţiile pe care U.S.L-ul i le-ar fi adus? Ar fi zis că primul ministru uzurpă atribuţiile preşedintelui? Probabil, da. Nu pot accepta ca justiţia să-i atingă şi pe ei cu…legea. Băsescu a reuşit să aducă justiţia pe făgaş normal. Adică, cât de cât…imparţială. M-am amuzat când “un anume” îl compara pe Hitler cu Băsescu. Dacă la figura lui Băsescu s-ar ataşa mustaţa lui Hitler compoziţia ar fi caraghioasă. Dar dacă un şefuleţ de partid din U.S.L i şi-ar lăsa mustaţă gen “Hitler”, teribil de mult ar semăna cu groparul Germaniei. Şi cu frizură şi cu figură şi cu ochi tulburi ba chiar şi cu gestică.
hai Basescuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!!!!!!!!!!!
Sper sa muriti in chinuri si sa va tavaliti de durere voi astia … ultimi prosti care inca mai aveti incredere in boul de BASESCU!
DA . PENTRU REFERENDUM . DA, PENTRU UN NOU INCEPUT DA, IMPOTRIVA HOTILOR. Oare il putem acuza pe domnul BASESCU de genocid? Eu cred ca da. Chiar daca multi mai traiesc, …inca, la limita de subsistenta. Dar pana cand? Oare se pot uita toate umilintele la care ne-a supus in ultimi ani? S-au au uitat cum si-au tras toata justitia, serviciile secrete etc. etc.de partea lor? Da. ai dreptate “BASE”.JUSTITIA, trebue sa fie libera. Deci o vom lua de la tine. Ai inchis spitale? Nui nimic. Le vom da drumul din nou. Ne-ai luat demnitatea? O vom avea din nou. Etc. Etc. Noi stim un proverb. Apa trece, pietrele raman. Asa, ca DUTE Base. Noi, Poporul ramanen. Totul are o limita. Dar tu esti prea nesimtit, sa sti ce este acela BUNUL SIMT. Tu vorbesti de minciuna? Tu si cand taci minti. De furat ce sa mai spunem? Poate ai auzit de subminarea economiei nationale, ori tradare nationala. Ce zici? Ar face si istoria dreptate acuzandu-te. S-au te poti lauda cu ceva ce noi nu stim? Ai cumva vre-o realizare si noi nu am aflat? Ministrul transporturilor, dezastru national. Primarul capitalei, nimic. PRESEDINTE, faliment total. REZULTATE, 0. DECI, DAaaaaa PENTRU DEMITERE . Si acum, ceva ceti place. ( IESI AFARA JAVRA ORDINARA )
0
pentru antonescu Ma intereseaza mult prea putin ” boul ” ala de basescu cat ma intereseaza ” desteptii ” ceilalti .Daca ai uitat cine a fost Iorg Heigen , iti spun eu ; a fost ala pentr care a fost exclusa Austria din UE in 2006 cand a spus ca nu vrea tigani in Austria. Cine crezi ca suntem noi ca sa-i dam cu flit lui tanti Merkel .! Chiar daca ai dreptate , fa-o cu tact , nu fii primata (nu vreau sa insult maimutele ,deci ,nu le folosesc ca termen de comparatie ) . Suntem in UE asa ca trebuie sa tinem cont si de sensibilitatile lor si sa ne purtam cu diplomatie
, nu cu zgarci
pentru popa nicusor . Asa am zis si cu Ceausescu si am lasat in pace toti hotii . De ce crezi ca prima lege data in 1990 a fost abrogarea legii ilicitului ?!? Reintrodu acea lege , dar , fara limitare de avere si aplic-o cumaplica americanii legea fiscului dupa care putem discuta cine merita soarta lui Ceausescu . Fa o lista dupa aceasta regula si peurma da-mi raspunsul tau . Nu ma omor dupa ochios dar , nechezolul ( inlocuitor de cafea pana in ”90 ) ma obliga sa-l reconfirm . Jegoasa situatie !!!
Chiar de nu mai avem incredere in basescu de ce as avea in antonescu ponta etc nici atat, am vazut cu totii care se uita la stiri cum stateau alaturi de iliescu nastase cei mai comunisti si corupti oameni.Domnul Basescu daca a promis ca face si nu a facut nu inseamna ca a mintit,daca santem mai atenti trebuie sa ne dam seama ca nu a putut sa faca mare lucru pentruca prima data trebuie sa scape de coupti comunisti si dupa asta va face, si inca un exemlu clar, acum este usl-ul la putere si ce face bun ca creste euro si ne indreptam spre recesiune mai avem ocazia sa ne mai dea si astia afara din UE singuru partid PDL care a mai ramas bun in romania si pe asta vrem sa il distrugem unii
Reblogged this on Virgil Adrian Blog.
Da nu vad unde pot sa votez ca nui nimica pe pagina cu da sau nu.
CRED CA ASTIA O SA FACA SECTII DE VOTARE SI IN WC -URILE PUBLICE, POATE ASA SE MAI INNMULTESC SI O SA FIE MAI CURATE.
stati linistiti ca o sa ramana Basescu.. eu nu mai cred de mult in astea.
ASTIA SUNT PUII COMUNISTILOR
base sa traiesti bine langa nastase
daca e nevoie vor vota 120%base stai linistit, ponta da ordonanta si tara are 40 milioane de oameni si tot te face adioooo base
manca v ar puscaria de comunisti corupti ce sunteti!!!!!!!!!!!!!bafta
base!!!!!!
Cu un zambet comunist , viitorul va fi trist !…
Hei ! Vad ca Basescu va executat lobotomie.
Cine-i comunistul,care a fost trimis la Anverpen inainte de 89 ,de Elena Ceausescu.Elenele din viata lui,de pe atunci sunt indragite.Base-i cel mai mare mincinos,hot,manipulator precum si capul coruptilor,care urla-n gura mare.aruncand venin pe toti,doar sa-si apere pielea lui si-a camarilei portocalii.Dupa 29iulie.cu toti,n puscarie,iar acumularile de averi ,cnnfiscate de la toti.Oameni buni,daca nici acum nu iesim la vot.sa-l dam jos.noi romani vom fi talpa Europei,iar tara noastra o colomie.Votam DA si apoi vorbim,caci vedeti cum putem sa-i dam jos si pe urmasi lui,daca ne mint.Dar acum sa schimbam,echipa.Sa vedem ce vor face.
grecia spania irlanda italia etc sant la pamant cu economia in general unde conduc socialisti partidele de stanga si noi romanii care eram destul de bine economic sau unit cativa comisti sa dea o lovitura de stat subliniez ei sant si profesionisti la acest lucru pentruca nu este prima oara cand o fac.Sau trezit acum cu noi idei sa distruga pdl-ul,este si normal sa fie invidiosi pentruca ei stiu ca nu sant capabili sa controleze o economie ei tot ce is doresc sa distruga,sa falimenteze orice fabrica, asa cum au facuto incepand dupa revolutie
Base va INVINGE pentru ca EU sunt de partea lui . Numai Base mai poate salva TARA din mana USL !
NU LASTI TARA SA MOARA ! USL e cauza. Oare chiar numai cei din exterior vad asfel lucrurile ?
Judeca dupa fapte, nu fi inselat de vorbe mincinoase si dublu limbaj.
Pentru toti idiotii:pupati-l in cur pe plagiator!
Cred ca societatea e inutil si premeditat impartita in tabere de un geniu malefic ..numit oarecum predestinat Basescu …sper sa avem destula maturitate sa maturam acest fost turnator securist din istoria noastra sia sa peticita…Da din toata inima la referendum
Acest sondaj mi se pare o facatura numai uitandu-ma la statistici. In toate fruntas e USL sau oameni din USL. Cat de prosti putem fii noi romanii. chiar ne meritam soarta. romania condusa de aceste doua javre care sunt acum la putere are o singura destinatie. apropo, toate tarile conduse de socialisti sunt in buda. ca o observatie, ati vazut cum a crescut numarul spaniolilor care pleaca din spania pentru un loc de munca in alte tari? asa se va intampla si cu Romania. Toti cei capabili sa munceasca in alta parte si care nu au plecat pana acum, nu ca nu ar putea si pur si simplu au preferat sa incerce sa se ridice in tara, vor pleca fara sa mai stea pe ganduri. Voi chiar sunteti cretini crezand ca cineva care gandesti o sa voteze pentru demiterea lui Basescu, nu ca l-ar placea pe Basescu ci pur si simplu ca ii detesta pe Ponta si Antonescu.
Jos cu javrele comuniste.
Pentru cei care vor vota cu NU dar mai ales pentru cei care vor vota cu da, am o intrebare:
Ce spuneti de sondajul efectuat de PRO TV. Din punctul meu de vedere este cel mai aproape de realitate si cel mai transparent. Personal am mai multa incredere in sondajul lor decat in toate celalalte launloc.
Astept opinii
La campania electorala din 1990 la televiziunea romana ultimele cuvinte ale lui Ion Ratiu erau cam in in felul urmator: Daca vreti sa schimbam Romania votati-ma pe mine. Daca vreti sa continuam cu comunismul Votati-l pe ion Iliescu. Acum in 2012 romanii inca se tem de schimbari?
Poate ca ar trebui o schimbare in romania dar nu acum,eu cred ca schimbarea ar fi buna la urmatoarele alegeri,cum putem vota fetele astea de mincinosi crin antonescu,victor ponta,etc parca nu stim ce viata am dus pe timpul PSD-ului ca nici nu se stia de romania,eu cred ca orice partid e bun in afara de USL-ul asta nenorocit si daca intra comustii astia de USL pana la alegerile urmatoare ne fugaresc astia din UE cand o sa vada ce a ales poporul roman,trebuie sa fii un om fara carte incult sa votezi acesti oameni,acest partid USL
unora le mai trebuie o farama de minte si intelepciune pentru a intelege starea in care ne aflam cu basescu.cred ca am platit prea mult pentru el si ai lui
Pt Costel
Cata minte trebuie sa ai si cate farame de intelepciune ca sa-ti poti da seama ce viata te asteapta cu Ponta si Antonescu. Chiar nu-i vedeti de ce sunt instare, cat tupeu nesimtit au si cat de mincinosi sunt ?
Uitati -va la situatia europei ! De ce speri tu roman prost ce esti ca ai so duci mai bine cu Antonescu? ne meritam soarta
Tara salvata,Romanie salvata! Condoleante USL! Victorie PDL!
Sa nu se stinga niciodata FLACARA DEMOCRATIEI! ROMANIA MERGEM PE UN DRUM DUR DAR FOARTE BUN! UE sa speram ca nu luati in calcul lovitura de stat produsa de USL si sa ne mai dati bani in contunuarie pentru tara noastra dulce romanie! Traiasca basescu singurul care a avut curajul sa se infrunte pentru dreptate!
mai draga chiorule ai veleitati de puscarias, ( iti dau un cap in gura ) precum si alte amenintari la adresa cui nuti convine tie ,dute acolo unde iti este locul la se POARTA ALBA care este mai aproape de casa ta.
Eu sunt fericit ca a iesit idiotul de Crin de la Cotroceni, imi era rusine ca sunt roman cat a stat el acolo
Hi there just wanted to give you a quick heads up. The text
in your article seem to be running off the screen in Firefox.
I’m not sure if this is a formatting issue or something to do
with internet browser compatibility but I thought
I’d post to let you know. The design look great though!
Hope you get the problem fixed soon. Thanks
I do not even know how I ended up here, but I thought this post was good.
I do not know who you are but definitely you are going to a famous blogger if you are not already ;
) Cheers!
Hmm is anyone else having problems with the pictures on this blog loading?
I’m trying to determine if its a problem on my end or if it’s the blog.
Any feed-back would be greatly appreciated.
Ahaa, its nice dialogue on the topic of this article here at
this website, I have read all that, so now me also commenting at this place.
hello there and thank you for your info – I’ve definitely picked up something new from right here.
I did however expertise a few technical points using this
site, since I experienced to reload the website a lot of times previous to I could get it to load correctly.
I had been wondering if your web host is OK? Not that I am complaining, but slow loading instances times will sometimes affect your placement in google and could damage your high
quality score if advertising and marketing with Adwords.
Well I’m adding this RSS to my e-mail and could look out for much more of your respective
fascinating content. Make sure you update this again very soon.
Touche. Outstanding arguments. Keep up the great effort.
Do you have any video of that? I’d want to find out more details.
Hi there, i read your blog from time to time and
i own a similar one and i was just curious if you get a lot of spam remarks?
If so how do you protect against it, any plugin or
anything you can recommend? I get so much lately it’s driving
me insane so any support is very much appreciated.
When I initially commented I clicked the “Notify me when new comments are added” checkbox and now each time a comment is added I get four emails with
the same comment. Is there any way you can remove people from that
service? Cheers!
Fabulous, what a webpage it is! This weblog gives valuable facts to us, keep it up.
I am genuinely glad to read this blog posts which includes plenty of helpful information, thanks for providing these statistics.
Good way of telling, and good post to take data regarding my presentation topic, which i
am going to convey in academy.
Hi there, of course this post is actually good and I have learned lot
of things from it concerning blogging. thanks.
Good day! This is my 1st comment here so I just wanted to give a quick shout out and tell you I truly enjoy reading through your posts.
Can you suggest any other blogs/websites/forums that
cover the same topics? Thanks a lot!
I don’t know whether it’s just me or if perhaps everyone else experiencing
problems with your site. It appears as if some
of the text on your posts are running off the screen. Can somebody else please comment
and let me know if this is happening to them as well? This could be a issue
with my browser because I’ve had this happen before.
Kudos
Good post! We are linking to this particularly great post on our website.
Keep up the great writing.
I visit daily a few blogs and sites to read content, however this website gives quality based content.
I enjoy, cause I discovered exactly what I used to be looking for.
You’ve ended my four day lengthy hunt! God Bless you man. Have a nice day.
Bye
I get pleasure from, result in I discovered exactly what I
was taking a look for. You have ended my four day lengthy hunt!
God Bless you man. Have a nice day. Bye
If some one desires to be updated with most
up-to-date technologies afterward he must be go to see this web
page and be up to date everyday.
I think the admin of this website is in fact working hard in support of
his web site, since here every stuff is quality based stuff.
I’m truly enjoying the design and layout of your site.
It’s a very easy on the eyes which makes it much more pleasant for me to
come here and visit more often. Did you hire out a developer to create your theme?
Exceptional work!
When someone writes an paragraph he/she
keeps the plan of a user in his/her mind that how a user can understand it.
Thus that’s why this article is perfect. Thanks!
great points altogether, you simply won a new reader. What could you recommend about
your publish that you simply made some days in the past?
Any certain?
You can certainly see your skills within the article you write.
The arena hopes for even more passionate writers like you who aren’t afraid to mention how they believe.
Always follow your heart.
Currently it sounds like WordPress is the preferred blogging platform out there right now.
(from what I’ve read) Is that what you’re using on your blog?
I don’t even know how I stopped up right here, however I thought this put up
was good. I don’t know who you are however certainly you’re going to a famous blogger
if you aren’t already. Cheers!
Wonderful, what a website it is! This web site provides valuable information to us, keep it up.
Hmm it looks like your site ate my first comment (it was extremely long) so I guess I’ll just sum it up what I
submitted and say, I’m thoroughly enjoying your blog.
I as well am an aspiring blog blogger but I’m still
new to everything. Do you have any points for rookie blog writers?
I’d really appreciate it.
It’s remarkable to pay a visit this site and reading the views of all friends regarding this article, while I am also eager of getting know-how.
Wonderful blog! I found it while searching on Yahoo News.
Do you have any tips on how to get listed in Yahoo News? I’ve been trying for a while but I never seem to get there!
Cheers
This paragraph gives clear idea in favor of the new visitors of blogging, that actually how
to do blogging and site-building.
Hello there! I could have sworn I’ve been to this site before but after browsing through some of the post I
realized it’s new to me. Anyhow, I’m definitely happy I found it and I’ll be book-marking and checking back frequently!
Ahaa, its fastidious dialogue regarding this paragraph here at this webpage,
I have read all that, so now me also commenting at this place.
I do accept as true with all of the concepts you have offered for your post.
They are really convincing and will certainly work. Nonetheless, the posts
are very quick for novices. May you please extend them a little from
next time? Thank you for the post.
I would like to thank you for the efforts you have put in penning this blog.
I’m hoping to see the same high-grade blog posts by you later on as well.
In fact, your creative writing abilities has encouraged me to
get my own, personal blog now 😉
Every weekend i used to pay a quick visit this web
site, as i want enjoyment, since this this web page conations truly pleasant funny material too.
I am regular visitor, how are you everybody? This paragraph posted at this web page is in fact nice.
Hello There. I found your blog using msn. This is a really well written article.
I’ll be sure to bookmark it and come back to read more of your useful information. Thanks for
the post. I will definitely comeback.
Thanks , I’ve just been looking for info about this topic for ages
and yours is the greatest I’ve discovered so far. However, what concerning the bottom line?
Are you certain in regards to the supply?
Appreciate the recommendation. Let me try it out.
This post is priceless. How can I find out more?