Liderul senatorilor PPDD, Haralambie Vochiţoiu, a declarat, luni, că senatorul PPDD Tudor Barbu i-a transmis că vrea să părăsească partidul, iar după discuţia cu acesta au covenit ca Barbu să se mai gândească asupra acestei decizii. Citeste mai mult pe realitatea.net
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că Biroul Permanent a decis să trimită un răspuns la scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu privind un pact între Parlament, Guvern şi Preşedinţie, în care se arată disponibilitatea pentru acest “triunghi de pu
Preşedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Sibiu, că Uniunea doreşte organizarea unui Referendum naţional, pentru organizarea de regiuni economice, nu administrative, UDMR militând pentru regiuni formate
Curtea Constituţională a dezbătut vineri contestaţia PDL în cazul Legii privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament. Judecătorii Curţii au respins sesizarea democrat-liberalilor şi au decis că actul normativ respectă p
Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că democrat-liberalii nu comentează decizia CCR potrivit căreia legea privind restituirea proprietăţilor este constituţională şi că, în funcţie de motivarea Curţii, la nivelul partidului se va decide calea de
Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, ca va primi vineri avizele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) privind candidatii la sefia parchetelor si le va înainta în aceeasi zi presedintelui Traian Basescu, care are ultimul cuvânt privind numirile. Citeste mai mul
Curtea Constituţională dezbate vineri contestaţia PDL în cazul Legii privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament. Citeste mai mult pe Mediafax.
România va trimite Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), sub semnătura ministrului de Externe, minimum trei propuneri pentru postul de judecător la CEDO, iar cel puţin una dintre persoanele propuse trebuie să fie de sex feminin, a declarat, joi, premierul Victor Ponta. C
Guvernul propune candidaţii la funcţia de judecător la CEDO din partea României, a decis, joi, Curtea Constituţională, respingând sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii privind conflict de natură constituţională între autoritatea judecătoarească şi Guvern. Citeste mai mult pe