Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat luni, în prima şedinţă a sesiunii de toamnă, că ar fi momentul ca Senatul să aibă un program de lucru care “să se întindă pe durata întregii săptămâni, iar activităţii din teritoriu să îi fie alocată o săptămână din lună”.
Ramona Mănescu va fi propunerea pentru postul de ministru al Transporturilor pe care premierul Victor Ponta o va transmite preşedintelui Traian Băsescu, au declarat, duminică, pentru AGERPRES, surse oficiale. Citeste mai mult pe Agerpres.
Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, ieri seara, că nu va candida la alegerile prezidenţiale, în replica zvonurilor că l-ar putea înlocui pe preşedintele liberal Crin Antonescu în postura de candidat al USL la funcţia de preşedinte. Citeste mai mult pesurse.ro
Deputatul PNL Nini Săpunaru a declarat, joi seară, la Reatitatea TV, că a fost sunat şi întrebat dacă acceptă propunerea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, de a prelua postul. Citeste mai mult pe rfi.ro
Acordul cu Fondul este pe urmatorii doi ani, iar suma negociata este de circa4 miliarde de euro– doua de la Fond si alte doua de la UE, au confirmat pentru HotNews surse guvernamentale. Anuntul oficial va fi facut miercuri, cand probabil se vor da si alte detalii, au mai spus su
Guvernul a aprobat marţi, în ultima şedinţă înainte de vacanţă, rectificarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale pe anul în curs, au declarat pentru AGERPRES surse oficiale. Citeste mai mult pe Agerpres.
Ministerul Finantelor Publice va introduce de la 1 septembrie accize la bijuteriile din aur si platina, cu exceptia verighetelor, nivelul accizei fiind de 1 euro pe gram pentru aurul sub 14K si doi euro pe gramul de aur de peste 14K, potrivit unui proiect de modificare a Codului Fisca
Ministerele Educaţiei, Muncii, Transporturilor şi Agriculturii se află pe lista instituţiilor ale căror bugete totale de cheltuieli vor fi tăiate la prima rectificare bugetară din acest an, în timp ce de alocări suplimentare vor beneficia Dezvoltarea Regională, Justiţia, Interne, SRI,